"Orice lucru trebuie explicat in cel mai simplu mod posibil, dar nu mai simplu decat atat". A. Einstein

vineri, 25 iulie 2008

Practică la DRI ANT

Direcţia Relaţii Internaţionale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Tineret anunţă posibilitatea efectuării de stagii de practică în cadrul structurii sale. Oferta este adresată studenţilor sau proaspăt absolvenţilor şi se doreşte a fi o oportunitate pentru câştigarea de experienţă pentru viitorii specialişti în domeniu.
Principalele direcţii de acţiune pe care dorim să le evidenţiam sunt schimburile de tineri, finanţarea proiectelor şi reprezentarea europeană. Persoanele interesate de acest stagiu de practică sunt rugate să ne contacteze.
Persoană de contact Dna Mădălina Tomescu, e-mail ant.international@yahoo.com
Telefon 021-3171072

joi, 24 iulie 2008

Cursuri la Torino

Centrul Internaţional de Formare din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii din Torino – Italia, va organiza în perioada 6 – 10 octombrie 2008 un curs cu tema: Programe eficiente pentru investiţiile de tineret – aspecte pentru dezvoltarea proiectelor.

Participanţii trebuie să plătească o taxă de participare de 1900 euro ce include cazarea, masa, cheltuielile de curs. De asemenea, participanţii vor mai plăti şi cheltuielile de transport internaţional, asigurare medicală, activităţi socio-culturale. Pentru informaţii suplimentare: www.itcilo.org sau tel: 0039/011/69.36.888, dna Michela Ripandelli.

miercuri, 16 iulie 2008

Un nou schimb de cunoaştere în Tunisia


În baza programului bilateral de schimburi în domeniul tineretului pentru anii 2007 – 2008 dintre România şi Tunisia vor avea loc două deplasări în Tunisia. Prima va avea loc în perioada 21 – 27 iulie 2008, cea de a doua în perioada 1 – 6 august 2008. În acest sens cei care doresc să participe la una dintre aceste vizite de cunoaştere trebuie să trimită până în data de 16 iulie 2008 ora 12.30 un CV şi o scrisoare de intenţie pe adresa de e-mail: ant.international@yahoo.com.
Vor fi selecţionaţi 10 tineri, câte 5 pentru fiecare grup. Tinerii trebuie să cunoască limba franceză.
Autoritatea Naţională pentru Tineret va suporta cheltuielile de transport internaţional iar partea tunisiană va prelua cheltuielile de şedere.

vineri, 11 iulie 2008

Poze de la Reuniunea pe Tineret 5-9 iulie 2008-Marsilia-Franta!







Intâlnirea Directorilor generali de tineret de la Marsilia

În perioada 9-10 iulie a.c. are loc la Marsilia, în Franţa, Întâlnirea Directorilor generali de tineret, organizată de către Ministerul Sănătăţii, Tineretului, Sportului şi Vieţii Asociative din Franţa, sub egida preşedinţiei franceze a Uniunii Europene (1 iulie - 31 decembrie 2008). Reuniunea se suprapune pentru o zi cu evenimentul de tineret organizat în perioada 5-9 iulie la Marsilia. România va fi reprezentantă la acest eveniment de Directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul ANT Victor Ionescu precum şi de Şeful de Birou DRI Mihai Sebe.

Vor avea loc o sesiune comună cu participanţii la evenimentul de tineret, în cadrul căreia tinerii vor prezenta rezultatele şi concluziile lucrărilor lor pe tema: „Tineretul, actor şi vector al dialogului intercultural", precum şi o informare din partea Comisiei, urmată de revizuirea cadrului de cooperare în domeniul tineretului (informare asupra progreselor făcute şi discuţii libere).

O altă temă pe ordinea de zi va fi voluntariatul, conform priorităţilor anunţate ale preşedinţiei franceze. Comisia va prezenta noua iniţiativă pe care o propune pe tema activităţilor de voluntariat şi câteva state membre vor prezenta exemple de bune practici în acest domeniu.

În ultima zi se va aborda o altă tema prioritară a preşedinţiei franceze, respectiv sănătatea tinerilor. Se va prezenta o propunere de text al unei rezoluţii pe această temă, ce se doreşte să fie adresată miniştrilor de tineret în cadrul consiliului din noiembrie. Comisia va prezenta activităţile Uniunii Europene legate de tema sănătăţii tinerilor. De asemenea, unele state membre vor prezenta exemple de bune practici.

Va fi din nou abordată tema dialogului intercultural, dezbătându-se concluziile evenimentului de tineret referitor la cum pot fi cel mai bine satisfăcute nevoile tinerilor.

Ultimul subiect pe ordinea de zi este o informare din partea Comisiei pe tema implementării programului Tineret în Acţiune

vineri, 4 iulie 2008

Corina Murafa scrie despre intalnirea cu reprezentantii DRI-ANT!

"Azi a fost de dimineata ziua ANT, cand ne-am intalnit cu Victor Ionescu, directorul Directiei de Relatii Internationale din cadrul acestei institutii (blogul departamentului aici). Intalnirea a decurs destul de greu, din pricina unor retineri izvorate din diverse constrangeri institutionale, insa sunt din nou incantata sa descopar in institutii publice din Romania oameni interesanti, inteligenti si deschisi. Concluzionam cu Alexandra, Bogdan si Daria de la Consiliul Tineretului din Romania ca de fapt filmul se rupe atunci cand vine vorba de proceduri. Care nu fac altceva decat sa ingroape institutiile intr-un lac noroios al birocratiei, suprapunerilor si lipsei de eficienta."

Tot articolul accesand linkul: http://corinamurafa.eu/2008/07/02/in-turneu-cu-alexandra-si-bogdan/

joi, 3 iulie 2008

DRI se alatura grupurilor Yahoo de tineret

Ne face o deosebita placere sa va anuntam faptul ca ne-am alaturat unui numar important de grupuri de Yahoo preocupate de problemele tineretului. Prin acest lucru incercam sa fim cat mai aproape de realitatea tinerilor din tara si strainatate.
Aici este o lista de grupuri, daca doriti va puteti alatura:

http://groups.yahoo.com/group/resursetineret/

http://groups.yahoo.com/group/eurodesk_info

http://groups.yahoo.com/group/YiA_RO/

http://groups.yahoo.com/group/ong_tineret_bihor/

http://groups.yahoo.com/group/AntOngTineret/

http://groups.yahoo.com/group/tineretgorj/

http://groups.yahoo.com/group/ong_tineret/

http://groups.yahoo.com/group/AGLT_Ro/

http://groups.yahoo.com/group/proiecteinternationale/

http://groups.yahoo.com/group/oltenia_tineret/

http://groups.yahoo.com/group/VOLCIV/

http://finance.groups.yahoo.com/group/structura_de_tineret/

http://groups.yahoo.com/group/consiliu_roman/

http://groups.yahoo.com/group/credinta_ortodoxa/j

http://groups.yahoo.com/group/DLP-2005/

http://groups.yahoo.com/group/ngolist/

http://groups.yahoo.com/group/ONGRomania/

http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

http://groups.yahoo.com/group/stiinta_politica/

http://groups.yahoo.com/group/tgmuresworkshop/

marți, 1 iulie 2008

Workshop asupra „Recunoasterii educatiei non-formale in domeniul tineretului”

În perioada 9-11 iunie 2008 a avut loc la Praga la workshop-ul european „Recunoaşterea educaţiei non-formale în domeniul tineretului.”

Evenimentul a fost organizat de Parteneriatul Consiliul Europei – Comisia Europeană, Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului şi Institutul Naţional pentru Copii şi Tineret din Republica Cehă, Agenţia Cehă pentru Programul „Tineret în Acţiune”, Centrul pentru Cooperarea Resurselor şi Training SALTO.

Participanţii au reprezentat instituţii diferite precum ministere de profil, agenţii naţionale care desfăşoară programul „Tineret în Acţiune”, structuri asociative pentru tineret. De asemenea, workshopul a beneficiat şi de aportul cercetătorilor David Hansen (Universitatea din Kansas), Lynne Chisholm, Helmut Fennes (Institutul de Ştiinţe Educaţionale, Universitatea Leopold Franzens din Innsbruck), Irina Bohn (Institutul pentru Muncă şi Educaţie Socială din Frankfurt), Martin Taru (Intitutul de Tineret din Estonia) şi trainerii Mr Miguel Angel Garcia Lopez, Paul Kloostermann, Darko Markovic (Inn.side - people and training din Serbia), Mark Taylor.

Obiectivul principal al workshop-ului a fost acela de a trece în revistă principalele realizări la nivel european în ceea ce priveşte recunoaşterea învăţării non-formale, dar şi trecerea în revistă a situaţiei la nivel naţional, aşa cum este ea văzută de fiecare actor în parte (instituţie de stat, structură asociativă de/pentru tineret, cercetători, traineri).

Mai jos vă prezentăm poziţia Autorităţii Naţionale de Tineret. Cu această ocazie suntem interesaţi, pe de-o parte, să primim comentariile, aprecierile, criticile, sugestiile dumneavoastră, dar să şi aflăm cum aţi răspunde la întrebările formulate de către Consiliul Europei în parteneriat cu Comisia Europeană.

Pozitia ANT referitor la Stadiul invatarii-educatiei non-formale in Romania


1.Ce iniţiative a susţinut/ a propus instituţia dumneavoastră pentru recunoaşterea educaţiei non-formale în ultimii patru ani ?

  • Cea mai importantă realizare legislativă a constituit-o promulgarea în 2006 a „Legii Tinerilor” prin care Autoritatea Naţională pentru Tineret stimulează accesul tinerilor la informaţie şi tehnologia informaţională, sprijină mobilitatea în rândul tinerilor şi recunoaşte importanţa voluntariatului. Mai mult, activitatea de voluntariat se bucură de o lege specifică promulgată în 2001, modificată şi completată în 2006 prin care se reglementează participarea persoanelor la activităţi cu caracter voluntar.
  • Anual ANT elaborează “Strategia naţională cu privire la informarea şi consilierea tinerilor”.
  • S-a înfiinţat reţeaua centrelor de informare şi consiliere pentru tineri.

2. Descrieţi, pe scurt, direcţiile activităţii prin care se promovează educaţia non-formală, mesajul principal, scopurile şi obiectivele dar şi acţiunile concrete pe care instituţia dumneavoastră le întreprinde în acest sens.

  • Şcoli de vară tematice cu peste 350 de participanţi anual. Subiectele propuse de ANT sunt diverse, cu această ocazie încercându-se atragerea cât mai multor categorii de tineri. Exemple de şcoli de vară: „Tinerii şi valorile europene”, „Săptămâna interculturalităţii”, „Asociativitate şi voluntariat”, „Medierea conflictelor, implicarea tinerilor în viaţa publică”, „Tinerii în era IT&C”, „Şcoala Naţională de Jurnalism”.
  • Tabere naţionale tematice în cadrul cărora se urmăreşte diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber în centrele de agrement administrate de ANT. Temele abordate sunt dintre cele mai diverse, de la jurnalism până la speologie, de la etnografie şi arta populară până la arte vizuale.

· În anul 2008 ANT a implementat în nouă licee din Bucuresti, proiectul pilot intitulat “Implică-te în educaţia ta!”, prin care se urmăreste promovarea conceptelor despre rolul şi importanta educaţiei non-formale în formarea tinerilor. Proiectul işi propune să ofere tinerilor alternative la dezvoltarea lor personală şi profesională, în primul rând prin informarea cu privire la educaţia nonformală plus elementele de valoare adăugată, şi în al doilea rând, printr-un susţinut demers în vederea acreditării educaţiei nonformale. Autoritatea Naţională pentru Tineret consideră că atât oportunităţile, cât şi beneficiile obţinute din educaţia nonformală ar trebui să fie mult mai vizibile şi îşi doreşte, ca prin acest proiect, să-i conştientizeze pe tineri asupra acestora. Grupul tinta este format din peste 2300 de tineri, din care in urma unor chestionare de evaluare se vor selecta 36 care vor beneficia de un curs sustinut de formatori acreditaţi CNFPA. Prin aplicarea chestionarelor se urmăreşte a se obtine o imagine foarte clară a cunoştinţelor pe care elevii le-au acumulat pe parcursul proiectului. De asemenea, vor putea fi măsurate eventualele schimbari de atitudine cu privire la educaţia nonformală, rolul şi /sau locul în sistemul educaţional.

  • În cele 41 de centre de tineret din ţară se desfăşoară cursuri de :

- meserii solicitate pe piaţa;

- limbi străine;

- management asociativ;

- stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice aplicative;

- educaţie pentru o societate democratică;

- informatică

- artă meşteşugărească

- educaţie pentru sănătate

- educaţie pentru protecţia mediului

- educaţie moral-cetăţenească

  • Concursul Naţional de Proiecte cu componentă naţională şi internaţională oferă ONGT-urilor ocazia de a fi sprijinite de către ANT în dezvoltarea unor proiecte specifice învăţării/educaţiei non-formale. În afara perioadei de concurs, ANT poate încheia parteneriate cu acele ONGT-uri care propun proiecte de calitate si de impact în domeniul educaţiei non-formale.

  • Se organizează cursuri de formare pentru animatori de vacanţă pentru asigurarea animaţiei în centrele de tineret.

· Schimburi socio-culturale de tineret în baza protocoalelor, acordurilor cu alte instituţii de profil din lume (ex Tunisia, Maroc, Belgia Flamandă)

3. Care sunt lucrurile pozitive pe care le-aţi observat? Ce trebuie corectat?

  • Interesul crescând de la an la an al tinerilor pentru activităţi dedicate învăţării/educaţiei non-formale. Cu această ocazie ANT are posibilitatea de a cunoaşte o paletă din ce în ce mai largă de tineri, ONGT-uri, traineri, cercetători în domeniul tineretului cu care să desfăşoare, ulterior, colaborări specifice.
  • Pentru îmbunătăţirea educaţiei non-formale în domeniul tineretului se detaşează necesitatea existenţei unor animatori/traineri care să utilizeze metode moderne, eficiente.



4. Care sunt întrebările, nedumeririle, temerile, speranţele instituţiei pe care o conduceţi cu privire la educaţia non-formală din ţara noastră?

Speranţe:

  • Profesionalizarea continuă a tuturor celor implicaţi
  • O mai bună colaborare cros-sectorială
  • Creşterea continuă a nivelului de finanţare a domeniului
  • Dezvoltarea continuă a educaţiei non-formale şi îmbunătăţirea parteneriatului guvernamental –non-guvernamental.

Realizări:

· Recunoaşterea în nomenclatorul de meserii a ocupaţiei de animator de vacanţă, precum şi angajarea acestora în cadrul Direcţiilor Judeţene pentru Tineret.

Temeri:

· Prea puţine oportunităţi de educaţie non-formală pentru un tânăr obişnuit

· Lipsa fondurilor

· Formarea de formatori în ţară este limitată şi nesistematică

· Voluntariatul este prea puţin exploatat ca modalitate de educaţie non-formală.

· Învăţarea/educaţia non-formală nu este recunoscută ca formă de educaţie la nivelul discursului politic. Când se vorbeşte despre educaţie, fonduri alocate educaţiei, programe educaţionale, se are în vedere decât educaţia formală.

· Prevederile legislative atribuie ANT-ului rolul de aplicare a politicii guvernamentale în domeniul educaţiei non-formale pentru copii şi tineri. Această politică nu există.

Fotografie de la Concursul organizat de Asociatia Oricum impreuna cu alti parteneri in ceea ce priveste desemnarea a doi delegati la ONU care sa reprezinte Romania

Blogul nostru devine cunoscut

Blogul nostru incepe sa starneasca interesul cititorilor dar si altor surse de internet. In ultimile 30 de zile blogul a beneficiat de 174 de vizite, numarul fiind in crestere. Blogul a fost remarcat de o serie de alte site-uri si institutii de presa precum Ziarul de Braila si www.stirilocale.ro Toate aceste lucruri nu fac altceva decat sa ne incurajeze in demersul nostru de a simplifica legatura dintre directia noastra si publicul tinta si anume tinerii.