"Orice lucru trebuie explicat in cel mai simplu mod posibil, dar nu mai simplu decat atat". A. Einstein

joi, 27 noiembrie 2008

Priorităţile Preşedenţiei Cehe pentru Consiliul Educaţiei, Tineretului şi Sportului (2009)


EDUCAŢIA

Conceperea unei strategii europene pe termen lung după 2010

Preşedenţia cehă se va concentra pe continuarea discuţiilor pe tema viitoarei strategii continuând programul Educaţie şi Training 2010. Noua strategie cadru ar trebui să definească obiectivele pe termen lung ale cooperării în domeniul educţiei si trainingului la nivelul european, incluzând stabilirea de standarde ce corespund obiectivelor.

Parteneriatul dintre sfera educaţiei şi angajatori-întreprinzători. Deschiderea sistemelor educaţionale ca o precondiţie pentru creşterea socio economica şi coeziune socială.

Preşedenţia cehă va avea ca obiectiv primar cooperarea dintre sferele educaţiei şi trainingului pe de o parte. Precum şi angajatori-şi regiuni pe de altă parte.Acest parteneriat este perceput ca o precondiţie pentru dezvoltarea viitoare a Europei, mai ales în ceea ce priveşte interconectarea aspectelor şi nevoilor sociale şi economice.

Este necesară concentrarea pe triunghiul de cunoştinţe (educaţie cercetare inovaţie) în efortul depus, sprijinând transferul de cunoştinţe şi inovaţie între instituţiile de educaţie şi întreprinzători şi nu în ultimul rând pe promovarea deschiderii instituţiilor de educaţie către toţi indivizii şi angajatori. Ţinta unei astfel de cooperări constă în asigurarea faptului că cetăţenii sunt echipaţi cu competenţe cheie şi calităţi necesare pentru realizarea lor profesională şi personală şi astfel angajatorii să poată coopera cu angajaţi cu o înaltă calificare şi flexibili.

Progresul învăţământului superior calitate şi deschidere (Procesul de la Bologna)

În prima jumătate a lui 2009 Republica Cehă va conduce Întânirea de la Bologna ce precedă Conferinţa Ministerială de la Louvain. Accentul se va pune pe atingerea priorităţilor Procesului de la Bologna stabilit pentru perioada 2007+2009, în completarea evaluării cadrului de dezvoltare dintre 1999şi 2009 şi pregătirea materialelor ce vor defini viziunea după 2010. Una dintre cele mai importante priorităţi pentru 2009 va fi chestiunea mobilităţii sau în alte cuvinte paşi importanţi spre depăşirea barierelor ce stau în calea mobilităţii studenţilor, implementarea cadrelor de calificări naţionale, cooperare strategică cu ţările din afara zonei UE.â

TINERET

Evaluarea cadrului de cooperare în domeniul tineretului.

Necesitatea discutării perspectivelor activităţilor ce privesc cooperarea în domeniul tineretului în anul 2009 a fost introdusă în Rezoluţia Consiliului şi în cadrul întâlnirii Reprezentanţilor Guvernelor Statelor Membre de la Consiliu- referitor la probelemele tinerilor în Europa -implementarea Pactului European de Tineret şi promovarea cetăţeniei active-datată pe 24 Noiembrie 2005.

Pactul European de Tineret

Adoptat în 2005 este implementat în Programul Naţional Lisabona 2005-2008, iar obiectivele sale vor fi conţinute în Parteneriatul pentru Creştere şi Muncă. Subiectul este apropiat si de prioritatea naţională competitivitatea. Implementarea măsurilor Pactului European de Tineret vor contribui la mobilitatea forţei de muncă în UE şi vor creşte şansele de angajare ale tinerilor.

Activităţi de voluntariat

Preşedenţia Cehă va evalua progresul Rezoluţiei Consiliului privind activităţile de voluntariat adoptate în timpul preşedenţiei portugheze. Ridicarea obstacolelor din calea activităţilor de voluntariat şi recunoaşterea trainingului pentru voluntari vor ajuta la creşterea şansele de angajare ale tinerilor.

SPORT

Autonomia sportului

Republica Cehă este conştientă de faptul ca sportul se confruntă cu ameninţări şi obstacole transnaţionale ca dopingul, violenţa, presiuni comerciale etc. Este necesr alegerea unei forme de cooperare internaţionale care va respecta principiile de autonomie şi specifice sportului asa cum a fost definit în Declaraţiei asupra Caracteristicilor Specifice ale Sporetului adoptate Consiliul European la Nisa din 2000.

Lista evenimentelor pe durata preşedenţiei cehe (Ianuarie-Iunie 2009) pentru domeniile Educaţie, Tineret şi Sport

Grupul la Nivel Înalt

15-16 Decembrie 2008

Praga

Debutul Anului European de Creativitate şi Inovaţie

7 Ianuarie 2009

Praga

Consiliul Miniştrilor de Educaşie Tineret şi Cultură

16 Februarie 2009

Bruxelles

Conferinţa Europeană de Tineret

12-13 Martie 2009

Praga

Conferinţa Cedefop

15-16 Martie 2009

Salonic Grecia

Întânirea Informală a Miniştrilor Educaţiei

22-23 Martie 2009

Praga

Conferinţa pe Parteneriatul dintre Educaţie şi Instituţii de Training şi Angajatori pentru Invatamant

6-7 Aprilie 2009

Praga

Conferinţa Ministerială pentru Procesul de la Bologna

28-29 Aprilie 2009

Louvain

Întâlnire Informală a Directorilor Generali de Sport

28-29 Aprilie 2009

Praga

Consiliul Miniştrilor de Educaşie, Tineret şi Cultură

11-12 Mai 2009

Bruxelles

Intâlnirea Directorilor Generali pentru Educaţie Vocaţională şi Training

17-19 Mai 2009

Praga

Conferinţă despre Asigurarea Calităţii în Trainingul Educaţiei Vocaţionale

20 Mai 2009

Praga

Eveniment de Tineret

2-5 Iunie 2009

Praga

Îmtâlnirea Directorilor Generali de Tineret

4-5 Iunie 2009

Praga

Îmtâlnirea Directorilor Generali pe Învăţământul Superior.

Iunie 8-9, 2009

Praga

miercuri, 26 noiembrie 2008

Reuniune a Forumului de Tineret al Iniţiativei Central Europene


În data de 24 noiembrie 2008 a avut loc la Chişinău, în Republica Moldova, cea de-a VIII-a Reuniune a Forumului de Tineret al Iniţiativei Central Europene. Tema acestui Forum de Tineret a fost mobilitatea tinerilor. Forumul a fost organizat sub egida deţinerii preşedinţiei Iniţiativei Central Europene de către Republica Moldova. Agenda de lucru a cuprins prezentări şi dezbateri pe următoarele subiecte: „Educaţia prin mobilitate: oportunităţi şi provocări”, „Dezvoltarea sustenabilă a mobilităţii din statele membre ICE – practici proprii”, „Globalizarea şi internaţionalizarea cunoştinţelor în conformitate cu nevoile pieţei muncii”.

În cea de a doua parte a sesiunii de lucru, participanţii la forum au conlucrat la elaborarea unei Declaraţii Finale ce urmează să fie înaintată şefilor guvernelor statelor membre ICE.

marți, 25 noiembrie 2008

Protocol de colaborare ANT -CTR

Autoritatea Naţională pentru Tineret prin Direcţia Relaţii Internaţionale a încheiat un protocol de colaborare cu Consiliul Tineretului din România ce priveşte organizarea evenimentului Delegaţi ai României. Evenimentul va fi organizat o dată la 6 luni încercând să aprofundeze ideea reprezentării profesioniste a României de către tineri în cadrul diferitelor întâlniri şi evenimente internaţionale.
Evenimentul „Delegaţi ai României” îşi propune sa pună faţă in faţă tinerii reprezentanţi ai României în evenimentele internaţionale de tineret cu cei pe care aceştia ii reprezintă.
Conceptul evenimentului este unul nou care are ca obiectiv transferul de cunoştinte între tinerii reprezentanţi care au fost la evenimente internaţionale si tinerii care vor merge pe viitor la astfel de întâlniri.
Prin organizarea acestor întâlniri dorim să ne aducem contribuţia la profesionalizarea reprezentării ţării noastre

vineri, 7 noiembrie 2008

În urma selecţiei dosarelor de candidatură primite de Direcţia Relaţii Internaţionale, Autoritatea Naţională pentru Tineret, cu privire la “Vizita de studiu” în Regiuna Flandra, Regatul Belgiei 17.11.2008 – 23.11.2008, au fost selectaţi 3 tineri si anume: Andi Voinea – Asociaţia Culturală Genesis, Alexandru Kosman – Liga Absolvenţilor şi Studenţilor de la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Adriana Modan Pavel – Fundaţia Culturală Mihail Kogalniceanu. Câştigătorii vor fi contactaţi în cel mai scurt timp de către responsabilul de acţiune din cadrul Direcţiei Relaţii Internaţionale

miercuri, 5 noiembrie 2008




În perioada 17 – 20 octombrie 2008 o delegaţie de 6 persoane din Republica Populară Chineză a efectuat o vizită oficială în România, la invitaţia Preşedintelui ANT domnul KOVÁCS PÉTER.
Vizita a avut loc în cadrul Programului Bilateral de Schimburi în domeniul tineretului între cele două ţări.
Delegaţia chineză a fost următoarea:
- Dl. Lu Hao – Prim Secretar al Uniunii Tineretului Comunist din Republica Populară Chineză
- Dl. Ni Jian – Director General, Departamentul Relaţii Internaţionale din cadrul Uniunii Tineretului Comunist
- Dl. Guan Haixiang – Secretar general adjunct al Federaţiei din întreaga Chină
- Dl. Wang Hong – Preşedinte, Federaţia Tineretului din provincia Anhui
- Dl. Chen Changxu - Preşedinte, Federaţia Tineretului din provincia Guizhou
- Dl. Jia Bo – Director adjunct, Direcţia de Tineret – Federaţia Tineretului din întreaga Chină.

În proiectul de program, Autoritatea Naţională pentru Tineret, ca organizator, a prevăzut o vizită a delegaţiei la Castelul Peleş din Sinaia, întâlniri cu reprezentanţi ai ONG-urilor de tineret, vizitarea Complexului Studenţesc TEI precum şi o întâlnire la nivel înalt cu Preşedintele interimar al Senatului României, Domnul Doru Ioan Tărăcilă.

duminică, 2 noiembrie 2008

Conferinta Globala pe Serviciile Nationale de Tineret

AVSO the Association of Voluntary Service Organizations anunta organizarea a celei de a 8 a Conferinte Globale a Asociatiei Internationale pentru Serviciile Nationale de Tineret(Global Conference of the International Association for National Youth Services) ce va avea loc intre 19 si 22 Noiembrie la Paris.
Conferinta reprezinta o oportunitate pentru
-detaliere a subiectului prin studii de caz
-scalarea serviciilor nationale de tineret de la nivel local la nivel national
-masurarea impactului Programului atat intre participanti cat si la nivelul societatii
-examinarea serviciilor nationale de tineret ca o strategie pentru incluziune sociala
-dezvoltarea obiectivelor de educatie in programele NYS
Pentru mai multe detalii accesati www.avso.org